Misterele de la Polul Nord și lucruri bizare care dovedesc că Pământul este gol
Polul Nord este locul unde meridianele se întâlnesc într-un singur punct.

Polul Nord este locul unde meridianele se întâlnesc într-un singur punct. Au ajuns oamenii la Polul Nord? În februarie 1895, exploratorul norvegian Nansen cobora de pe nava Fram. A luat-o spre nord cu o sanie plină cu provizii.
Oamenii din interiorul planetei
Nansen a fost contrariat și de discuțiile pe care le-a avut cu eschimoșii. Aceștia susțineau că strămoșii lor au venit din interiorul pământului. Când islandezii au descoperit eschimoșii în Groenlanda i-au numit troli, adică ființe supranaturale. Willis George Emerson descrie în cartea Zeul de fum o întâmplare care a avut loc în anul 1829.
Olaf Jansen împreună cu tatăl său, ambii fiind pescari, din cauza unei furtuni au ajuns cu barca la deschiderea de la Polul Nord. Au trăit doi ani în interiorul Pământului alături de locuitori care aveau înălțimi de peste 3,5 metri. Lumina din interior era difuză. După doi ani, au ieșit din interiorul Pământului prin deschizătura din partea sudică.
Alte descoperiri bizare
În nordul Siberiei au fost descoperite relicve de o importanță imensă. Este vorba despre fildeși de mamuți, dar și de mamuți congelați sub gheață. Unii aveau în gură smocuri de iarbă verde. Descoperirile nu se opresc aici. În anul 1950, autoritățile americane au trimis specialiști pentru a cerceta topografia submarină a coastei de vest. Placa tectonică continentală era plină cu caverne și tuneluri uriașe.
Unele sunt atât de mari, încât un submarin poate naviga în voie. Unele tuneluri se întind până sub statele Utah și Nevada. Cea mai mare parte a Californiei plutește pe un ocean, fiind sprijinită pe câțiva stâlpi naturali. Falia San Andreas este rezultatul prăbușirii unor astfel de stâlpi.