Efectul devastator al pandemiei care ne va urmări timp de sute de ani.
Pandemia de coronavirus a făcut victime în întreaga lume, iar oamenii de știință avertizează că efectele pe termen lung pot fi mult mai grave, pentru întreaga omenire.
Măști chirurgicale aruncate peste tot și mânuși de plastic ce poluează mările și oceanele. Aceasta ar putea fi noua realitate, la finalul epidemiei de coronavirus.
ONG-ul francez Opération Mer Propre (Operation Clean Sea) trage semnalul de alarmă referitor la un nou tip de deșeuri care vor ajunge să afecteze grav natura. „Este doar începutul”, a declarat Joffrey Peltier, co-fondatorul organizației, pentru Euronews. În timp ce se aflau într-o misiune de curățare a apelor din zona Rivierei Franceze, reprezentanții ONG-ului au descoperit măști și mânuși în cantități foarte mari, o situație la fel de îngrijorătoare precum cea determinată cutiile de conserve sau de bere. Aceștia au avertizat și că în curând în Marea Mediterană ar putea fi mai multe măști decât meduze.
Efectul se produce în primul rând din cauza depozitării improprii a gunoiului care, la orice fel de ploaie sau vânt, poate ajunge cu ușurință în apele oceanice. Activiștii de mediu i-au rugat insistent pe oameni să fie cât se poate de responsabili și să fie foarte atenți la felul în care aruncă materialele sanitare utilizate.
ONU estimează că 13 milioane de tone de plastic ajung în mări și oceane în fiecare an și că jumătate din cantitatea de plastic produsă la nivel global este destinată produselor de unică folosință.