Casele de gheaţă” în care vor trăi primii colonişti ai planetei Roşii

Oamenii ar putea trăi într-o bună zi în igluuri pe Marte, conform unui nou studiu

Casele de gheaţă” în care vor trăi primii colonişti ai planetei Roşii

Oamenii ar putea trăi într-o bună zi în igluuri pe Marte, conform unui nou studiu. ,,Casele gonflabile din gheaţă” vor fi construite din gheaţa de sub suprafaţa planetei Marte. Suprafaţa va proteja oamenii de radiaţiile spaţiale. Viitorii colonişti vor putea utiliza resursele naturale de pe planeta Roşie fără a fi nevoie ca acestea să fie transportate de pe Pământ.

Cercetătorii au dezvăluit că într-o zonă a planetei Marte există apă îngheţată în cantităţi uriaşe. Radiaţiile cosmice intense sunt o problemă semnificativă în ceea ce priveşte sănătata coloniştilor de pe Marte pe termen lung, de aceea casele de gheaţă ar putea include un scut protector.

Structura ar putea include spaţiu pentru muncă, dormit, recreaţie, prepararea hranei şi solarii. Acestea ar putea susţine patru oameni în interior.

Temperatura din interiorul cabinelor va fi menţinută la 22 de grade Celsius, spune Kevin Kempton, din cadrul NASA Langley Research Center. ,,Majoritatea structurilor relizate cu o imprimantă 3D, realizate din regolit, arată incredibil, dar nu cred că vor rezista presiunii. Nu trebuie să uităm că pe Marte vom trăi ca într-un vas cu presiune, formele caselor sunt limitate,” declară Kempton.

Apa îngheţată de pe Marte ar putea fi utilizată pentru umplerea buzunarelor translucente din jurul exteriorului cabinei, în timp ce un strat de dioxid de carbon, obţinut din atmosfera marţiană, ar putea fi utllizat pentru izolarea interiorului locuibil de cel de gheaţă. Un strat de gheaţă mai gros aşezat deasuprea cabinei i-ar putea proteja pe astronauţi de radiaţiile puternice.

Costurile pentru o astfel de casă ar fi minime deoarece majoritatea componentelor pot fi prelevate de pe planeta Roşie. Proiectul a fost realizat de un grup numit Cloud Architecture Office, precum şi personalul NASA.